Povestea de viata din acest articol as fi vrut sa fie despre povestea unei emigrante romance din America care intr-o tara straina si-a gasit rostul! Si pana la un punct chiar aceasta este povestea…dar povestea pe care urmeaza sa o cititi are si un episod trist, foarte des intalnit in zilele noastre, frauda online, sau cum o numesc americanii, “scamming”.
Pentru ca nimeni nu stie mai bine povestea decat chiar personajul principal, o voi lasa pe Diana sa va impartaseasca chiar ea, in cuvintele ei, ce s-a intamplat. E bine sa cunostem si cealalta fata a lumii in care traim, si daca acest articol va deschide ochii cuiva in aceasta privinta, va opri macar o singura persoana sa nu cada victima acestori infractori care exploateaza oamenii mintind si inseland, atat Diana cat si eu consideram ca ne-am indeplinit misiunea!
“Mă numesc Diana și sunt o emigranta românca, cetățean naturalizat al Statelor Unite de peste patru decenii. In acest timp mi-am desfășurat viața si mi-am complectat studiile în diferite universități la diferite nivele. Una dintre diplome a fost cea de Programare a tehnologiei pe computere. În viața mea am trecut prin multe încercări și situații. Doresc acum să divulg o situație ce a început din mai, 2025, și sper ca povestea mea sa fie un semnal de alarma atat la propriu cat si la figurat, oamenii să nu cadă în mreaja unor indivizi fara scrupule, și să se protejeze pe ei însiși sau pe cei din jur. Sumarul situației despre care doresc să vorbesc, este faptul că am fost “scammed” prin oferta unei slujbe. Cu aproximativ cinci ani în urmă datorită vieții și a condiției fizice am fost declarată pensionată pe caz de boală permanent. Datorită situației financiare și a condițiilor fizice am fost nevoită să încep să recaut o slujbă. Slujba de care aveam nevoie era ceva gen program redus și eventual “remote”, desfășurata de acasă. Cu doi ani în urmă am început căutarea acestei slujbe depunându-mi CV-ul pe diferite platforme de angajare pe internet cum ar fi: Carrer Builder, Monster, ZipRecruiter, LinkedIn, Indeed, etc. În timpul acestor doi ani nu am reușit să găsesc nimic conform necesităților mele medicale și a timpului de lucru. Dar totuși în mai 2025, am fost contactată via text pe telefon direct, cu o ofertă de slujba cu programul flexibil, lucrând de acasă și cu plată de $50 pe zi. Datele mi-au fost verificate ceea ce m-a făcut să înțeleg că persoana respectiva, recruter-ul avea la dispoziție CV-ul meu. La scurt timp am fost pusă în legătură cu un trainer, mentor ca să mă treacă prin perioada de învățare, care trebuia să dureze între două și patru săptămâni, timp în care eram plătită la zi de asemenea. Mi s-a explicat că ceea ce trebuie să fac este să verific aplicații pentru computere sau telefoane pentru vânzători ca să se asigure ca atat clienții cat si cumpărătorii nu au probleme cu respectivele aplicații. La începutul carierei mele in Statele Unite una dintre slujbe a fost chiar legata de jocurile pe calculator. Va aduceți aminte de platformele Atari? Mă duceam la o companie de programatori, ridicam în jur de zece jocuri săptămânale și le foloseam acasă căutând erori de grafice, programare sau avansare la următorul nivel, după care mă reîntorceam după o săptămână cu jocurile respective; eram plătită pentru ele și dădeam sumarul problemelor. Deci această slujbă oferită in mai 2025 cu verificarea de aplicații pe telefon nu mi s-a părut ceva neobișnuit sau un semnal de alarmă. Am verificat numele companiei, am verificat certificatul de LLC. Totul mi s-a părut valid. Totuși verificarea pe care am făcut-o a fost minoră în sensul că nu am contactat autoritățile de stat sau sa verific si să mă asigur că intr-adevar această companie există. Motivul pentru care nu am făcut acest pas a fost pentru că slujba mi-a fost oferită și începută într-un interval foarte scurt de timp, doar 24 de ore de intrarea în training care a fost rapidă dar nu îndeajuns de rapidă și stresantă ca să-mi dea un semnal de alarmă. Cu timpul am învățat că trebuie să desfășor pe parcursul zilei două etape, fiecare etapă având 20 de aplicații de verificat. Pe timpul de training am fost plătită $50 pe zi care s-au acumulat într-un cont al companiei ce m-a angajat. Pe parcursul învățării programului am găsit erori care costau clientul mai mult decât banii ce se acumulasera în cont și trebuiau depuși în plus ca să se ajungă la un nivel de cumpărare al folosinței de program. În momentul când am fost declarată că știu să folosesc programul, că am învățat suficient incat sa devin angajata, problemele au început. A trebuit să depun din proprii mei bani ca să ajung la nivelul următor și nu se putea ajunge ușor la complectarea celor 20 de aplicații, în general pe la ultima aplicație sau cu două înainte eram blocată și trebuia să depun o sumă majoră de bani. Transferul de bani se efectua prin CashApp, Venmo and PayPal. Câteodată eram blocată dar nu mi se spunea pe platformă de ce sunt blocată și atunci căutam alte modalități ca să ajung la completarea celor 20 de aplicații trimițând banii.
Am fost învățată să trimit și prin Crypto, ceea ce mi-a dat de gândire dar mentorul meu a spus să nu mă îngrijoreze caci era ceva nou de învățat și am ajuns la concluzia că este adevărat din moment ce in ultimii ani toată lumea cumpără sau transferă crypto, astfel, am considerat că voi învăța un lucru nou, deci am continuat cu procesul.
Într-un bun sfârșit începând de la o sumă de $100 pe zi pentru deschiderea contului s-a ajuns la sume astronomice de mii de dolari. Cu timpul, aproximativ după două-trei luni am realizat că eram scammed. În tot acest timp devenisem obosită mintal și fizic și eram si tracasată de faptul că lucrasem zilnic cu sârguință si nu numai că nu câștigam bani cu o slujbă în mod cinstit, dar pierdusem si cea mai mare parte din economiile mele. Am făcut multe cereri la companie ca să mi se returneze banii pe care eu îi depusesem, nu mai aveam nevoie nici de plata zilnică dar am fost refuzată. Ultima sumă la care mi se ceruse ca să completez nivelul a fost de $80,000. La momentul respectiv pierdusem $28,000. Poate vă întrebați de unde am avut acești bani? Erau ultimele mele economii rezultate din vanzarea casei anteriore din care mă mutasem. Acești bani erau “banii mei albi pentru zile negre”, my safety net în caz de o urgență. Pe parcurs s-a dovedit ca nu am avut suficienți, imi trebuiau minim de patru ori mai mult, cel putin. Deci continuând cu situația mea de slujbă cu program redus, realizând ca de fapt am fost si mințită si cu banii furați printr-un joc psihologic, am început sa caut ajutor. Încercând să găsesc ajutor să ies din această situație m-am dus la biroul local de poliție, șerif, am sunat la FBI, am sunat la GBI, și la diferiți avocați, la Paypal, la bancă, etc, peste tot ușile mi-au fost închise; nu am primit nici un ajutor cu excepția șerifului unde mi s-a dat voie să fac un raport oficial, dar mi s-a spus direct și clar că nu au cu ce să mă ajute fiind o infracțiune informatică. Vă rog sa țineți cont, reușisem sa obțin “IP addresses”, si “HTML program coding”. FBI și GBI nici nu au dorit să se uite la informațiile strînse de mine în disperare. În plus, aflasem că acești “scammers”, oameni fără suflet și inima, aveau plănuit sa fure de la fiecare cel putin $100,000.00 Nu exagerez, am dovada! Adițional, in conversațiile mele cu “angajatori”, am aflat ca aveau 200,000 de utilizatori, ce se traduce de fapt in 200,000 de victime. Vă rog sa vă gândiți la asta. Deci, la ora actuală sint in paguba, fără rezultat pozitiv, fără recurs legal. Sentimentele prin care am trecut de la depresie maxima la agonie si disperrare, nu se pot descrie in acest articol. “Povestea” mea a fost preluată de către Canalul local de știri 11, Investigații si de către AARP. Imi doresc din tot sufletul ca trista mea poveste sa ajunga la cit mai mulți oameni pentru a se proteja!! “Scammeri” devin din ce in ce mai inteligenți in cyber crimes, furt online, atacă prin metode psihice menite sa te faca o prada usoara in mainile lor! Sper să vă alăturați in această luptă împotriva “scamerilor” și a celor ce prin intermediul retelelor online, nu fac decât sa faciliteze cu ușurință nelegiuirile “scamerilor”.
In concluzie, dacă primiți o ofertă de munca:
Verificati numarul de telefon! Area cod international este desigur un scam!
Dacă numărul de telefon este local, verificati direct cu compania. Exemplu: am primit ofertă de munca “remote” la Amazon. Am sunat la Amazon Human Resources Dept. si am verificat poziția. Era un alt scam!
Educați-va cu tot felul de modalități de “job scam”. Ascultați podcasturile lui Howard Clark si Bob Sulivan.
Vizitați https://consumer.ftc.gov/articles/what-do-if-you-were-scammed pentru a ști care sunt pasii necesari după ce ați fost mințiti sau păcăliți.
Raportați imediat la https://www.ic3.gov/
Nu aveți încredere in cei ce promit recuperarea fondurilor pierdute!
Țineți minte, chiar si cei ce susțin că reprezinta entitățile guvernamentale si vă pot ajuta, sunt tot niște scammers!
Faceți copii (screenshot) la toate convorbirile avute pe diverse platforme sociale online,
Țineți recorduri la toate adresele de IP,
In concluzie, sa nu aveți încredere în cineva care vă contactează si va ofera un servici, verificați la General Attorney, Business Lincenses records, si sunați direct la Biroul de Resurse Umane ale companiei pentru verificarea poziției."
Povestea Dianei, departe de a fi fictiune reprezinta, din pacate, un episod real din lumea noua in care traim!! Fiti atenti si daca suna prea bine sau aveti chiar si cele mai mici suspiciuni, nu ezitati sa faceti anchete suplimentare! Diana a reusit sa treaca peste acest episod trist din viata ei, si acum lucreaza la unul dintre cele mai mari lanturi de magazine alimentare din America intr-o pozitie manageriala! Fiecare nor are si un fir argintiu!